Ce este ISO 14001?
ISO 14001 este un standard internațional pentru crearea și implementarea unui sistem de management privind mediul. ISO este acronimul pentru Organizația Internațională de Standardizare. ISO14001 oferă companiilor un sistem de management privind mediul (EMS), pe care să-l implementeze. Acesta constă dintr-un mix de procese, politici, panuri și acțiuni pe care compania trebuie să le adopte pentru a-și reduce impactul asupra mediului. Sistemul de management de mediu este specific și personalizat pentru fiecare companie, însă ISO reprezintă o acreditare standard, bazată pe cerințe tipice care, în final, demonstrează conformarea companiei. A deține acreditarea ISO 14001 echivalează cu recunoașterea independentă a faptului că respectiva companie este preocupată să-și diminueze amprenta asupra mediului și întreprinde acțiuni măsurabile pentru a atinge acest obiectiv. ISO 14001 are mai multe secțiuni: de exemplu, cea intitulată „Evaluarea performanței” urmărește să demonstreze că sistemul implementat include atât monitorizarea și măsurarea proceselor, cât și audituri interne și revizuirea managementului. O altă secțiune este „Îmbunătățirea”, care evaluează modalitatea de a lua măsuri de corecție a proceselor.
De ce este ISO 14001 important pentru dumneavoastră când alegeți un material de fațadă?
Grija pentru impactul pe care proiectul dumneavoastră îl va avea asupra mediului cere o selecție atentă a materialelor specificate. Standardele precum ISO 14001 vă ajută să identificați producători care vă împărtășesc valorile. Trebuie să vă asigurați că partenerii dumneavoastră se aliniază la preocuparea pentru sustenabilitate, că pun în aplicare în mod activ măsuri de implementare a schimbării și că acționează responsabil. Acreditarea ISO 14001 este dovada asumării proceselor, a politicilor și a acțiunilor necesare pentru o companie mai durabilă. Ambele fabrici care produc EQUITONE, în Germania și Belgia, au acreditare ISO 14001. Am implementat un sistem de management de mediu complet recunoscut, pentru a ne reduce impactul asupra mediului, iar acest lucru a fost analizat și acreditat în mod independent.