Prestigioasa competiție Architizer A+ Awards și-a anunțat nominalizările ediției 2021. Proiectele finaliste, câte 5 pentru fiecare secțiune, au fost selectate de către un juriu alcătuit din profesioniști de renume, iar decizia finală aparține publicului, care alege câștigătorii prin vot. 3 dintre proiectele finaliste utilizează fibrocimentul EQUITONE ca material pentru fațadă.
Ce este Architizer?
Architizer este o platformă online de portofolii de arhitectură, cu peste 86.000 de proiecte din întreaga lume, la care se adaugă un motor de căutare de producători pus la dispoziția comunității de arhitecți. Architizer este un izvor inspirație în arhitectură, care conectează proiectanții cu producătorii și persoanele interesate de design, contribuind astfel la creșterea nivelului de inovație, eficiență și calitate în lumea arhitecturii. Cu peste 4.5 milioane de fani pe rețelele sociale, Architizer este una dintre cele mai de încredere surse de știri din domeniu. Din 2009, când a luat ființă, și până astăzi, Architizer și-a asumat misiunea de a pune la dispoziția arhitecților informația de care au nevoie pentru construi cșădiri mai bune, orașe mai bune, o lume mai bună.
Architizer A+ Awards
Premiile Architizer A+ sunt cel mai amplu program de premiere axat pe promovarea și celebrarea celor mai bune realizări arhitecturale ale anului, precum și a celor mai bune produse. Prin formatul lor, premiile Architizer A+ încurajează aprecierea de către public a arhitecturii semnificative și pune în lumină produsele utilizate pentru a construi clădiri extraordinare. Cea de-a 9-a ediție a premiilor Architizer A+ recompensează cele mai bune proiecte din întreaga lume, în 94 de categorii. Există două modalități de a câștiga. Într-o primă etapă, un juriu alcătuit din nume de prim rang din lumea arhitecturii selectează câte 5 proiecte finaliste în fiecare categorie. Iar în a doua etapă, dintre cei 5 câștigători aleși de juriu per categorie, publicul își poate vota favoritul, care va primi premiul ‘Alegerea Publicului A+’. În acest an, trei dintre finaliști încorporează produse EQUITONE în proiectele lor, la categoriile Arhitectură +Apă, Turnuri de birouri (+16 etaje) și Arhitectură +Locuințe mici.
Watershed (bazinul), imobil de locuințe în Seattle, USA
Finalist în categoria Architectură +Apă. Watershed (bazinul), semnat de biroul de arhitectură Weber Thompson, este un proiect conceput să filtreze ** apele pluviale poluate ** de pe podul rutier istoric din apropiere înainte de a fi canalizate către lacul Union, un traseu major de migrație a somonului și habitat pentru treisprezece specii pe cale de dispariție. Acoperișul dramatic al clădirii captează și procesează 750.000 de litri de apă de ploaie anual, făcând-o potrivită pentru refolosire.
Foto : Architizeraward.com - Weber Thompson
Robinson 18, Singapore
Nominalizată în categoria Turnuri de birouri (+16 Etaje), clădirea Robinson 18 din Singapore, realizată de biroul de arhitectură Kohn Pedersen Fox Associates, este un turn de birouri divizat de un podium central. Placat cu panouri din fibrociment EQUITONE, podiumul se constituie într-un spațiu verde egal cu suprafața construită, fiind accesibil public. Terasele intermediare și grădina de pe acoperiș oferă copaci, ventilație naturală și priveliști impresionante asupra orașului.
Foto:Architizerawards.com - Kohn Pedersen Fox Associates
Tiny Victories, Texas, USA
Nominalizat in categoria Arhitectură + Locuințe mici Comunitatea pe primul plan! Village este o zonă rezidențială de 21 de acri (8.5 hectare) proiectată pentru a oferi, la prețuri accesibile, locuințe permanente pentru persoanele lipsite de adăpost. Casa Tiny Victories (Mici Victorii), semnată de Biroul de Arhitectură Michael Hsu, este un prototip propus pentru extinderea cartierului Village și oferă 18.5 m² de spațiu de locuit inteligent configurat în zona de zi, loc de luat masa și dormitor, păstrând în același timp parterul ca spațiu deschis. Fațada este placată elegant cu fibrociment EQUITONE.
Foto: Architizerawards.com - Michael Hsu Office of Architecture
Nominalizarea printre finaliști este o onoare rezervată numai celor mai bune proiecte. Felicitări arhitecților și constructorilor pentru munca lor extraordinară.